Istorie

Arheologii au identificat pe teritoriul orașului vetre a două sate existente în mileniile IV-II î.Hr. Pe locul vetrelor au fost colectate materiale arheologice care ne pot oferi informații despre viața locuitorilor. Unule din sate se afla în sud-vestul orașului pe colina Dealul Pleșuv. Celălalt sat era situat pe teritoriul orașului, lângă cimitirul evreiesc. Locuitorii acestor sate își construiau case spațioase, cu sau fără nivel, din lemn și lut amestecat cu pleavă și paie. Populația era antrenată în cultivarea pământului, creșterea vitelor, produceau unele de muncă.

Denumirea arhaică a orașului Briceni, când localitatea era doar un mic sătuc este Adicăuți, anume sub acest nume a fost atestată prima dată localitatea Briceni. Cea mai veche atestare documentară, descoperită până acum, este din 1562. Cu denumirea de Briceni prima dată apare într-un uric semnat de Gaşpar Voievod în 1616. Dar încă nu se statornicește acestă denumire ci variază între Adicăuți, Adiecăuți, Diacăuți, Diacouți, Ditcăuți, Pritceni, Britceani, Briceni. Într-un uric în limba sârbă se menționează că în 1619 intră în posesia lui Simion Pilipovschi.

În 1774 administrația militară rusă găsește aici 26 de gospodării țărănești, care au fost supuse birului în folosul armatei. În lista birnicilor nu figurează nume de evrei, ruși sau ucraineni. În 1788 ocupația austriacă găsește târgul Briceni cu 55 de familii, dar în noiembrie al aceluiași an vin rușii. În noiembrie 1788 armata generalului Saltîcov îi alungă pe austrieci din Briceni. În 1812 satul Briceni avea o biserică din lemn din 1810 și un cimitir vechi chiar în centrul localității. La 12 decembrie 1814 la Briceni e cazată o unitate militară rusească formată din 11 ofițeri, 163 de ostași, care aveau și 162 de cai. În 1817 au fost înregistrate 86 de gospodării, 2 preoți, 2 dascăli, 4 mazilii, 7 negustori armeni, 250 fălci de teren arabil, 250 – de pășuni, 3 iazuri, 3 mori. La sfârșitul anului 1848 în Briceni locuiau 590 de familii de evrei – 2693 bărbați și 2824 femei. În 1959 numărul populației era de 7140 locuitori, funcționa o sinagogă, 2 școli (una evreiască), 4 fabrici mici. Conform recensământului general al populației din 1897 efectuat de Imperiul Rus numai pentru așezările cu 500 locuitori și mai mult, orășelul număra 7446 de locuitori, dintre care 7184 erau de credință iudaică. În același an în școala de două clase pentru băieți învățau 104 elevi, iar în cea de o clasă pentru fete – 66 de eleve.

În 1902 în Briceni era 892 de case; 1 biserică; 1 sinagogă; o școală de băieți și una de fete cu 2 clase, frecventate de 112 elevi, și 73 eleve.

Un alt document privind numărul populației este Dicţionarul Statistic al Basarabiei,  conform căruia în 1923 în Briceni locuiau 7496 de suflete în 1610 case. Orășelul avea o fabrică de ulei, două de săpun, 2 școli primare, un medic de plasă, o moașă, 6 dentiști, un agent veterinar, 46 de cârciumi, un spital, 2 incubatoare, o sinagogă, un post de jandarmi.

La 1 august 1949 în Briceni rămăseseră doar 4949 de locuitori, inclusiv 186 moldoveni, 568 ruși, 3205 ucraineni și 913 reprezentanți ai altor naționalități. Bricenii mult timp au continuat să rămână un târguleț prăfuit și murdar, cu căsuțe mici, deși de tip orășenesc în centru și cu multe case țărănești la periferie, din care cauză mult timp a fost separat în Bricenii-târg și Bricenii-sat.

În prezent populația majoritară a orașului Briceni o constituie moldovenii și ucrainenii iar limbile vorbite de aceștea sunt moldoveneasca, rusa,și ucraineana.

Adevăratele transformări sociale încep aici odată cu atribuirea orășelului în decembrie 1964 a statutului de centru raional. Încep să se construiască clădiri și instituții de menire economică și social-culturală.