×
Meniu

La data de 4 decembrie, în orașul Briceni a avut loc deschiderea solemnă a COMPLEXULUI SPORTIV

  La data de 4 decembrie, în orașul Briceni a avut loc deschiderea solemnă a COMPLEXULUI SPORTIV, situat în parcul orășenesc „Zona de odihnă” , construit cu susținerea președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon și a Fundației de binefacere “Din Suflet”, patronat de prima doamnă, Galina Dodon.

    La evenimentul dat  au participat:

Președintele Republicii Moldova – Igor Dodon;

Președintele Partidului Socialiștilor – Zinaida Greceanîi.

    Pe pagina Sa de socializare Facebook, șeful Statului a relatat următoarele:

Astăzi, efectuez o vizită de lucru în orașul Briceni unde, împreună cu locuitorii orașului, am participat la inaugurarea unui complex sportiv care face parte din programul național de reabilitare a infrastructurii sportive de pe întreg teritoriul țării.

Dat fiind faptul că terenul respectiv este situat lîngă parcul din centrul orașului, mi-am exprimat speranța că acesta va deveni un loc îndrăgit de recreere și divertisment pentru toți locuitorii. Am reiterat importanța dezvoltării sportului în țara noastră și am îndemnat copiii și cetățenii să ducă un mod de viață sănătos.

    Amintim, că în toamna anului trecut, am lansat un proiect național de construcție a 300 de complexuri sportive în localitățile din țară, predominant în zonele rurale. Programul respectiv se desfășoară sub egida Președintelui Republicii Moldova, în cadrul Campaniei Naționale ”Iubesc Moldova” și în parteneriat cu Fundația de Binefacere a Primei Doamne ”Din Suflet”.